de Elena-Alina Constantinescu 20 Dec 2016
Tags:

Aromaterapia este mai mult decat o forma de relaxare, este o modalitatea de tratament sau de prevenire a bolilor prin folosirea uleiurilor esentiale. Ea poate reduce durerea si anxietatea si poate imbunatati memoria de scurta durata. De asemenea, cu ajutorul aromaterapiei se poate preveni caderea parului sau mancarimile produse de eczeme.
In toate acestea, plantele din care se extrag esentele cu efect de binefacere asupra organismului au un rol fundamental. Florile au un potential foarte mare aromaterapeutic, trandafirul distingandu-se ca o forma suava de tratament senzorial destul de des intalnita.
Unul dintre cei mai potriviti trandafiri pentru extragerea uleiului esential si a apei de trandafir este Rosa Damascena Trigintipetala. Florile trandafirului sunt foarte parfumate, din ele obtinandu-se cu 30% mai mult ulei esential fata de oricare alt trandafir din familia damascenelor. Acest trandafir este cultivat in mod special in Bulgaria (Kazanlak), Iran (Kashan) sau Turcia (Isparta). Prin aromaterapie, uleiul de trandafir ajuta la ameliorarea depresiei si a lipsei de incredere in sine. Printre alte flori cu efect terapeutic, se mai regasesc ylang ylang, iasomia, ienuparul, chiparosul, levantica, musetelul, tuberoza si altele.
Practica folosirii uleiurilor esentiale pentru igiena, terapie si ritualuri dateaza inca din timpul civilizatiilor antice - chineza, indiana, egipteana, greaca si romana. O carte aparuta in secolul I, "De Materia Medica", descrie uleiurile, dar si credintele momentului referitoare la proprietatile de vindecare ale acestora. Uleiurile obtinute prin distilare se folosesc ca medicamente din secolul al XI-lea, cand Avicenna a reusit sa separe uleiurile esentiale prin aceasta noua procedura. Bazele aromaterapiei apartin, insa, chimistului francez René Maurice Gattefossé care a descoperit accidental proprietatile curative ale uleiului esential de lavanda. Acest lucru se intampla in secolul XX.
Aromele, o modalitate de inductie a unei stari mai bune
Exista doua mecanisme prin care aromoterapia actioneaza. Primul consta in efectul pe care il au aromele asupra creierului, in special asupra sistemului limbic. Cel de al doilea mecanism il constituie efectul farmacologic direct al uleiurilor esentiale.
Puterile vindecatoare ale aromaterapiei se manifesta dupa ce uleiurile esentiale au fost inhalate, masate pe piele sau ingurgitate. Cea mai eficienta metoda este, bineinteles, masajul, terapia prin arome combinandu-se cu efectele placute de relaxare ale masajului.
Stiintific, nu exista inca dovezi concrete asupra efectelor aromaterapiei, respectiv a starii de bine resimtita de oameni dupa ce au practicat acest ritual. Explicatiile raman inca la un nivel interpretativ, nefiind exclus nici efectul Placebo. Una dintre teorii sustine ca aromele sunt preluate de receptorii olfactivi si transmisi catre creier, unde stimuleaza zonele cerebrale implicate in formarea si stocarea emotiilor si a memoriei. O alta explicatie consta in interactiunea dintre sangele in care au ajuns componente ale uleiurilor cu hormonii si enzimele.
Afectiuni care se pot ameliora prin aromaterapie
Chiar daca nu e demonstrata in totalitate, aromoterapia are efecte pozitive asupra organismului si a multor afectiuni ale acestuia. Astfel, indigestia si spasmele musculare se trateaza cu menta, musetel, portocale, lamaie, scortisoara si lavanda.
Sinuzita, inflamarea cailor respiratorii superioare si bronsita primesc ajutor de la eucalipt, pin, cimbru si santal. Tamaia si moscul alb sunt recomandate pentru raceli si scaderea imunitatii.
Gripa, racelile, durerile in gat sau amigdalita se vindeca mai usor daca sunt administrate uleiuri esentiale de cimbru, pin, eucalipt, arbore de ceai, scortisoara si rozmarin. In caz de febra, busuiocul, menta, cimbrul, lamaia, salvia, arborele de ceai si eucaliptul fac minuni.
Daca ai hipertensiune, palpitatii sau esti stresat, poti incerca un moment de relaxare inhaland arome de ylang-ylang, lavanda sau lamaie. Poti stimula circulatia cu rozmarin, eucalipt, pin, menta si cimbru. Iar pentru o imunitate mai buna, poti apela cu incredere la uleiurile esentiale de busuioc, iasomie, menta, ylang-ylang, neroli (Citrus Bigaradia) si rozmarin.
Sursa: FamousRoses.eu
Foto: pixabay.com
Castiga lupta cu bolile de inima!
Comanda lucrarea Inima Sanatoasa in Corp Sanatos >>Spune-ne opinia ta despre
"Afectiuni care se pot ameliora prin aromaterapie"
Ti-a placut acest articol? Atunci poate te intereseaza si:

Cum sa eviti durerile de spate care pot aparea toamna. Sfaturi simple pentru a-ti proteja coloana
Odata cu venirea toamnei, zilele devin mai reci, petrecem mai mult timp in interior, iar nivelul de activitate fizica poate scadea. Pentru unele persoane, aceasta este si perioada in care durerile de spate devin mai suparatoare. [detalii]

Auzul si relatiile personale: cand neintelegerile nu sunt doar probleme de comunicare
"Ti-am spus deja." "Nu m-ai ascultat." "De ce trebuie sa repet mereu?" Sunt replici care pot aparea in orice relatie, insa atunci cand devin tot mai frecvente, explicatia nu tine intotdeauna de lipsa de atentie. Uneori, in spatele micilor neintelegeri de acasa se poate ascunde o scadere treptata a auzului. Pentru ca modificarile auditive se instaleaza adesea lent, persoana afectata poate sa nu le observe. In schimb, partenerul, copiii sau prietenii sunt cei care remarca primii ca trebuie sa repete informatiile, sa vorbeasca mai tare sau sa se asigure ca au fost intelesi. [detalii]

De ce apar bufeurile la premenopauza si ce legatura au cu scaderea estrogenului?
Ai simtit vreodata cum te ia brusc o caldura intensa, fara motiv clar, exact in mijlocul unei sedinte sau in timp ce dormi? Daca ai trecut de 40 de ani, este foarte posibil sa fie vorba despre bufeuri - unul dintre cele mai frecvente semne ale premenopauzei. [detalii]

Probleme digestive frecvente care pot necesita evaluare chirurgicala
Balonarea, arsurile in capul pieptului sau disconfortul abdominal apar frecvent si se amelioreaza adesea prin schimbari alimentare, tratament recomandat de medic si monitorizare. Durerea puternica, febra, varsaturile repetate, sangerarea sau oprirea tranzitului pot indica, insa, o problema care necesita evaluare rapida. [detalii]

O menstruatie dureroasa nu indica automat o afectiune. Totusi, cand crampele se repeta de ani intregi, devin mai greu de suportat si afecteaza somnul, munca ori activitatile zilnice, simptomele merita discutate cu un medic ginecolog. [detalii]