de AlegeSanatos.ro 26 Nov 2012
Tags:

Pe adresa nostra primim zilnic numeroase solicitari de analize cu privire la ingredientele pe care le contin alimentele pentru copii, cu precadere dulciurile.
Pe adresa nostra primim zilnic numeroase solicitari de analize cu privire la ingredientele pe care le contin alimentele pentru copii, cu precadere dulciurile.
Cercetatorii au observat ca dulciurile, prin aportul foarte mare de zahar, pot crea dependenta. De ce nu ne putem abtine de la dulciuri? Motivul il reprezinta o amina (serotonina) secretata la nivelul cerebral atunci cand consumam dulciuri. De aici senzatia rezulta senzatia de bine atunci cand savuram cu atata placere prajitura preferata.
S-ar putea spune ca tentatia o reprezinta doar aspectul placut al prajiturii insa nu-i deloc. Prin forma se induce si aroma pe care noi o stim atat de bine.
Dulciurile constituie o tentatie foarte mare chiar si atunci cand regimul nu ne permite. De ce? Pentru ca este greu sa treci repede peste niste obiceiuri nesanatoase.
Dulciurile nu constituie un pericol atunci cand sunt consumate o data pe saptamana (de exemplu), insa zilnic deja schimba radical situatia. Cei ce includ in meniul zilnic multa ciocolata sunt mai agresivi, au o energie debordanta si un temperament vulcanic.
Una dintre analizele noastre este cea pentru biscuitii Oreo, fabricati de Kraft Foods. Ingredientele pe care le contine 100 g din acest produs sunt: Zahar, Faina de grau, E304, TOCOPHEROL, Cacao, Bicarbonat de amoniu, Bicarbonat de sodiu, Masa de cacao, Zer praf, Sare, LAPTE, Lecitina (soia si floarea soarelui), GLUTEN, SOIA, GRAU, Sirop de glucoza - fructoza.
Produsul contine intr-o mare masura alimente care nu pun in pericol sanatatea persoanelor care ii consuma. Vom lua cateva ingrediente pe care produsul le contine si le vom analiza:
Zaharul
In alimentatie, zaharul poate:
Sa apara in mod natural: lactoza din lapte, fructoza din fructe, miere si legume, maltoza din bere.
Sa fie adaugat din surse precum: porumb, struguri, sfecla, trestie de zahar.
In general, pe ambalajul produselor se trece cel de-al doilea tip de zahar (cel comercial).
World Health Organization recomanda un consum de zaharuri care sa acopere nu mai mult de 10% din numarul total de calorii. Astfel, o dieta zilnica de 2000 de calorii ar presupune maximum 50 de grame de carbohidrati sub forma de zaharuri.
Faina de grau
Conform Codex Alimentarius, Standardul 152-1985, faina de grau se regaseste in grupa 06.2 Fainuri si amidonuri (inclusiv pudra de soia), subgrupa 06.2.1 Fainuri: faina este produsa prin macinarea granelor, cerealelor, tuberculilor si miezul palmierului. In aceasta categorie intra: faina folosita in fabricarea pastelor, a produselor de cofetarie si patiserie, a painii si amestecuri de fainuri. Consumul de faina de grau poate cauza:
Spune-ne opinia ta despre
"Interpretare analiza biscuitii Oreo"
Spune-ne opinia ta despre
"Interpretare analiza biscuitii Oreo"
Ti-a placut acest articol? Atunci poate te intereseaza si:

Condimentele sunt unul dintre cele mai simple moduri prin care poti da mai mult gust mancarii. Cu ajutorul lor, poti transforma retete obisnuite in preparate aromate, fara sa adaugi cantitati mari de sare, unt sau ulei. Fiecare condiment are propria personalitate si se potriveste mai bine cu anumite ingrediente, iar cateva combinatii simple iti pot schimba complet modul in care gatesti. [detalii]

De ce sa gatesti cu ulei din turte de masline. Beneficii pentru sanatate si silueta
Uleiul din turte de masline este obtinut din partea solida ramasa dupa prima presare a maslinelor. Este un ulei rafinat, stabil la temperatura ridicata si folosit frecvent in gatit. Are un gust mai neutru si un comportament termic diferit fata de uleiul extravirgin. [detalii]

Retete sanatoase de weekend: ce sa mai gatim?
Weekendul este momentul perfect pentru a incetini ritmul si pentru a petrece mai mult timp in bucatarie. Nu este nevoie de preparate complicate sau de ore intregi petrecute langa aragaz. Cateva ingrediente simple si combinatii inspirate pot transforma mesele de weekend in momente placute pentru intreaga familie. [detalii]

Idei sanatoase de brunch. Ce sa mananci ca sa fii in forma?
Brunchul a devenit una dintre mesele preferate ale multor femei. Nu este nici mic dejun clasic, nici pranz complet. Este o masa mai relaxata, luata mai tarziu, care iti poate oferi energie pentru intreaga zi, daca alegi corect alimentele. Problema apare atunci cand brunchul inseamna doar croissante, produse de patiserie, bauturi dulci si combinatii foarte grele pentru digestie. Dupa o astfel de masa, multe persoane se simt obosite, balonate sau fara energie. [detalii]

Cum se face broccoli corect? 6 sfaturi pentru a pastra toti nutrientii
Broccoli apare frecvent in recomandarile nutritionistilor datorita continutului ridicat de vitamina C, fibre si compusi precum sulforafanul. Totusi, modul in care il gatesti influenteaza direct cat din aceste substante ajung in farfurie. Daca il fierbi prea mult sau il lasi in apa multa, pierzi o parte importanta din vitaminele hidrosolubile. Daca il gatesti atent, pastrezi culoarea verde intensa, textura placuta si valoarea nutritiva. [detalii]